Intelectualul, acolo unde este, să fie convins că ceea ce face, face cu harul lui Dumnezeu, că Dumnezeu îl ajută. Nu i se cere să facă mii de metanii. I se cere, și lui, o stare de prezență. (...)

Astfel că, domnule intelectual, trebuie să fii prezent la Dumnezeu, să ai în cugetul tău momente de țâșnire: „Doamne, iartă-mă!” – și este foarte mare lucru. Eu nu cer o mie de metanii, dar întreb: de ce ai rămas bulgăre, te-ai culcat ca un bulgăre, fără să zici măcar „Doamne, Dumnezeule, ai grijă de mine”? În felul lui, fiecare ins este obligat să țină o relație de evlavie cu Dumnezeu.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediție a II-a, vol. III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 94-95)