Două evenimente duhovnicești la Iași dedicate aniversării Asociației „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi”
Programul zilei va debuta în zorii dimineții, când, de la ora 5:45, ierarhul va sluji Sfânta Liturghie la biserica Colegiului Pedagogic din Iași. Evenimentul se înscrie în contextul anului aniversar al asociației și reprezintă un nou prilej de rugăciune și comuniune pentru tinerii, membrii și prietenii comunității.
În continuarea programului aniversar, de la ora 18:00, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iași, Preasfințitul Părinte Macarie va susține conferința intitulată „Tânărul – «condamnat» la libertate. Despre deciziile mari ale vieții”. Tema propusă aduce în atenție provocările și responsabilitățile pe care le întâmpină tinerii în alegerea drumului lor în viață, într-o societate marcată de numeroase întrebări și căutări.
Reprezentanții Asociației „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” îi invită pe toți cei care au făcut parte de-a lungul timpului din activitățile organizației, precum și pe cei apropiați de misiunea acesteia, să participe la aceste momente aniversare „în rugăciune și dialog, ca gazde și prieteni”.