Când se coace vremea pelerinajului spre Sfânta Paraschiva, nu îi auzi pe oameni că merg spre un oraș ori un loc, ci spre o persoană: Sfânta. Așa e mereu și la Sfântul Dimitrie Basarabov, și la Sfânta Filofteia sau Sfântul Ioan cel Nou, și la Sfântul Nifon ori Sfântul Iosif de la Partoș. Pelerinajele nu au puncte geografice de străbătut, ci un soi de cartografiere duhovnicească ține vie credința oamenilor într-o persoană, într-o realitate personală. De aceea, pelerinilor se vor opune mereu mecanismele anonimizării. Dictaturi ideologice – comunismul a fost unul dintre opozanți – ori de structură fals-comunicațională – făcătorii de știri fără știre – se vor irita mereu pe forța oamenilor de a personaliza un eveniment. Împotrivirea la persoană naște împotrivirea la sfânt și sfințenie. Știm că orice loc ori obiect poate fi sfințit, dar nu devine locaș de sfințenie decât prin prezența umană care activează, oarecum, canalele de primire a Duhului Sfânt de către lumea întreagă, scoasă din anonimat tocmai de sfințenia câte unui om. Gândiți-vă numai cum povestea vieții unui sfânt leagă istorii, popoare și cetăți, timpuri și răstimpuri istorice, fixând astfel țelul vieții creștine în pragul său real: Împărăția Cerurilor. Cea de deasupra istoriei. Care, însă, nu poate fi accesată fără străbaterea istoriei, fără biruirea propriei tale istorii.

Hlizeala pe seama credinței unor oameni nu-i semn de inteligență, nici măcar artificială. Denotă cunoaștere redusă – poate de aici s-a născut spusa minte slabă – a vieților prin care s-a construit timpul și spațiul vremii de acum. Numai unui necunoscător de sens uman al suferinței martiriul Sfintei Paraschiva poate părea un colț ieftin de istorie. Numai unui necunoscător al suferinței ce stăpânește acum lumea – răutatea, ura și îmbuibarea ideologică sunt un astfel de arc de suferință – poate eluda modul prin care moaștele sfinților, ca prezență a Duhului lui Dumnezeu într-o lume dezbrăcată de Duh și plină de duhuri, pot reprezenta un medicament de restartare a nădejdii. A nădejdii fără de care iubirile și credințele enunțate public nu fac mai mult de doi bani. A nădejdii fără de care Cerul devine ușor de ocupat de mecanisme inginerești, fără a fi însă ocupat și de cunoaștere necesară.

Dacă o iubesc pe Sfânta Paraschiva pentru ceva, dintre cele multe pe care le dăruiește, este și pentru că ea e cea care ne oferă scala de nădejde a unui popor credincios în rostiri, lipsit de blândețea Evangheliei în alcătuirile ultimilor ani. Un popor căruia i se cultivă pierderea blândeții pentru a fi mai ușor de ucis spiritual. Prezența Sfintei crește însă, dintr-o dată, cotele de încredere în fragilitate și blândețe. Ne așează acolo unde dăinuie dorul de cer, în pragul nădejdii. Nu vine la noi nici cu trupe de forță și nici ca purtătoare a unui sceptru al unei pământene împărății. Învelită în forța zâmbetului ei – priviți atent la icoanele sale istorice – Sfânta Paraschiva ne dovedește în ce mod anume Împărăția Cerurilor e spațiul blândeții care biruie ura. Atinși de moaștele ei, oamenii pot fi mai buni sau mai răi, copți au ba pentru bucuria Împărăției. Dar sigur participanți la exercițiul blândeții, al îngăduinței pentru celălalt.

Dinaintea noastră se deschid prăpăstiile unei uri incredibile. Aruncați pe malurile ei, putem să ne aliniem urii sau să refuzăm alienarea propusă prin lipirea de zâmbetul Împărăției lui Dumnezeu, vocația din interiorul de Lumină al sfințeniei. În liniștea ca de vecernie – oricât ar fi ceasul fizic – a pelerinajului, oamenii poartă spre Sfânta nevoia lor de oxigen duhovnicesc. Unii vin de ani buni. Alții s-au stins cu dorul de pelerinaj la Sfânta. Cine nu cunoaște dorul de sfințenie, poate batjocori orice. Poate rosti orice. Dar pe cine-l arde sufletul, asemenea lui Cleopa și Luca, de întâlnirea cu Hristos cel Înviat, nu poate face abstracție de bucuria pe care o crește în zâmbet de Har Sfânta Paraschiva. Pelerinajul ei, în fond, este unul de fiecare zi. Racla ei nu se răcește niciodată de îmbrățișarea și lacrima celor care o iubesc și pe care-i iubește. O dată pe an însă, așa, să readucă aminte de Înviere parcă, Maica Moldovei și a Țării întregi, Parascheva cea Sfântă, însoțită de sobor Ceresc ne primește la prânz liturgic cu sine. Să ne stâmpere dorul de cer și de sfințenie... Cu Trupul și Sângele Domnului Hristos. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat...