„Când se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de la faţa Ta”. Căci, într-adevăr, nu este nimic care să îl facă pe vrăjmaşul nostru, diavolul, nevăzut nouă şi care să nimicească atacurile lui împotriva noastră decât numai Dumnezeu, fiind prezent în noi în chip vădit, şi faţa Lui contemplată de noi şi care ne luminează cu dumnezeieştile străluciri în lumina fără formă. Căci, zice, „Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme?”. „Că de voi şi umbla în mijlocul umbrei morţii nu mă voi teme de rele, că tu cu mine eşti”. Şi David se roagă lui Dumnezeu ca Dumnezeu să fie cu el şi în El şi să contemple faţa Lui, ca să se poată bucura şi trăi în siguranţă: „Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpâni tor mă întăreşte”.

(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 175)