Fiica unuia dintre singlitici [sena­tori] era bolnavă, şi la mădulare era slăbănogită, dar bine-credincioasă şi cinstind cele creştineşti. Iar cumnatul dinspre soră al Sfântului se turba şi se nebunea cumplit asu­pra sfintelor icoane ale lui Hristos. Dar, aju­tând Fericitul, o a izbăvit pe ea de boala cea cumplită cu rugăciunea şi cu semnul crucii; iar pe el, de vreme ce, învăţându-l, nu era cu putinţă a-l pleca ca să se depărteze de cum­plita nebunie, s-a pornit spre pedeapsă; şi, trecând cu vederea legăturile de neam şi ui­tând, pentru buna-credinţă, de sângele său, a orbit prin rugăciune ochii acestuia. Vedem dar cum râvna cinstirii de Dumnezeu se laudă şi [întru biruinţa] asupra firii, iar do­rul cel adevărat către Dumnezeu e mai pu­ternic şi decât nevoia cea către rudenie: că pe aceea, deşi după neam nu-i era apropiată, pentru că cinstea pe Dumnezeul Creştinilor, o a izbăvit de pătimiri, iar pe acela, măcar că îi era cumnat, pentru că se lupta cu dumnezeieştile icoane, l-a lipsit de vedere, şi, ca să aibă pedeapsa ochilor nevăzuţi, pe cei văzuţi cu bună-dreptate i-a judecat. (Trad. neogr. dă o interesantă parafrază: „...iar cu pedeapsa orbirii i-a arătat lui cât de drept pot vedea ochii sufletului”.)

(Everghetinosul, vol. I-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 85)