E o deosebire între rugăciunea către Dumnezeu și cea către sfinți sau îngeri. Lui Dumnezeu i se cere ca Celui ce dă de la Sine ceea ce I se cere. Îngerului și sfântului li se cer să se roage pentru noi lui Dumnezeu. Și ceea ce se face uneori prin înger, Dumnezeu o face. Îngerul primește uneori nu numai porunca de a vesti ceva, ci și puterea de a face ceva. Dar toată puterea vine în ultimă analiză de la Dumnezeu. Primește și porunca, dar și puterea ca de la Stăpânul suprem. Dar prin Fiul lucrează Tatăl ca prin Cel cu Care e una. Îngerul trăiește și el pe Dumnezeu, dar ca pe Cel infinit superior și de a Cărui apropiere se cutremură.

Nu se poate invoca deodată Dumnezeu și îngerul, pentru că e un alt sentiment pus în invocare ajutorului îngerului. În cererea adresată îngerului sau sfântului, gândul merge tot la Dumnezeu, căci simțim că de la Dumnezeu ne vine în ultimă instanță totul, chiar dacă ne dă prin înger sau prin sfânt. Un împărat poate lucra și prin slujitori, și prin aceasta își arată puterea.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 20 la Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor. Tratat despre întruparea Cuvântului. Trei cuvinte împotriva arienilor, Editura Institutului Biblic și se Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 500)