Diavolul nu se va apropia de noi dacă vede că în sufletul nostru este scrisă legea lui Dumnezeu şi că inima omului se face tablă a legii Sale.

Dacă în cugetul nostru, iubitor de Dumnezeu, sunt scrise literele împărăteşti, dar nu ca şi cum ar fi săpate pe o stelă de bronz, ci cu adevărat întipărite de Sfântul Duh şi strălucind de harul cel bogat, diavolul nici să ne privească în faţă nu poate, ci de departe o ia la fugă.

Aceasta pentru că nimic nu-l sperie mai tare, nici pe el, nici gândurile pe care ni le insuflă, decât mintea care cercetează cele dumnezeieşti şi sufletul aflat pururea scufundat în izvorul sfinţeniei.

Nimic din cele prezente nu pot mâhni şi ispiti acest suflet, chiar dacă prin purtarea lui îi îndepărtează pe ceilalţi şi nu-l pot face să se umfle de trufie şi să se mândrească. În mijlocul celei mai grele ierni şi în vremurile cele mai tulburi, în acest suflet va domni o pace adâncă, de care se va bucura la nesfârşit.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, pp. 52-53)