1) Unii din cei ce stau în faţa împăraţilor de pe pământ sunt neînarmaţi şi fără nimic; alţii au bastoa­ne; alţii, paveze, iar alţii, săbii. Mare şi neasemănată este deosebirea celor dintâi faţă de cei din urmă. Aceş­tia obişnuiesc să fie şi rudenii şi casnici ai împăratului. Aşa e în acestea. Dar să vedem cum stăm noi înaintea lui Dumnezeu şi împăratului la slujbele şi rugăciunile de seară, de noapte şi de zi. Unii rămân, începând de la slujba de seară, toată noaptea dezbrăcaţi de cele materiale şi cu mâinile întinse la rugăciune, goi de toată grija. Alţii, după cântările de psalmi, rămân în aceasta (în rugă­ciune). Alţii stăruie mai mult în citiri. Unii se luptă, din neputinţă, bărbăteşte, cu somnul, prin lucrul mîinilor.

Dintre aceştia toţi, cei dintâi şi cei din urmă stăruie în petrecerea de toată noaptea, plăcută lui Dumnezeu. Cei de al doilea îşi fac privegherea după pravila călu­gărească, iar cei de al treilea călătoresc pe calea cea mai din urmă. Dar Dumnezeu primeşte şi preţuieşte darurile aduse de fiecare după gândul şi puterea lui.

2) Ochiul veghetor curăţă mintea, iar somnul mult împietreşte sufletul. Monahul care priveghează e duş­manul curviei, iar somnorosul e soţul acesteia.

3) Privegherea e potolirea aprinderii (trupeşti), iz­băvire de visuri (întinate), ochi umezit, inimă înmuiată, strajă în faţa gândurilor, cuptor de mistuire a mâncărurilor, îmblânzirea patimilor, pedepsirea limbii, alun­garea nălucirilor.

4) Monahul priveghetor e pescar de gânduri, putându-le descoperi şi pescui pe acestea cu uşurinţă în liniş­tea nopţii. Monahul iubitor de Dumnezeu, când sună clopotul de rugăciune, zice: «Bine»; leneşul zice: «Vai, vai!».

5) Pregătirea mesei dă pe faţă pe cel lacom de mân­care şi lucrarea rugăciunii dă pe faţă pe cel iubitor de Dumnezeu. Cel dintâi văzând masa zburdă, cel de al doilea se întristează.

6) Somnul mult e pricinuitorul uitării; iar prive­gherea curăţeşte amintirea.

7) Plugarii îşi adună bogăţia în hambare şi în cra­mă, călugării îşi adună bogăţia în stările la rugăciunea de seară şi de noapte şi în lucrările minţii.

8) Somnul mult e un soţ nedrept. El răpeşte jumă­tate din viaţa celui leneş, dacă nu şi mai mult.

9) Călugărul necercat (fără experienţă) priveghează în convorbiri, iar venind ceasul rugăciunii i se îngreu­iază ochii. Călugărul moleşit e destoinic în vorbărie, dar când vine vremea citirii, nu mai poate vedea de somn. Cînd trâmbiţa din urmă va suna, morţii vor în­via şi când începe vorbăria se trezesc cei adormiţi. Somnul e un prieten viclean; după ce ne-am săturat, de multe ori pleacă, dar când ne e foame şi sete, ne răz­boieşte cu tărie. Ne sfătuieşte să ne apucăm cu mâinele de vreun lucru în timpul rugăciunilor. Căci altfel nu poate alunga rugăciunea celor ce veghează. El e cel dintâi care se furişează în cei începători, ca să-i războ­iască. Aceasta, pentru ca să-i facă de la început trândavi, sau să-i facă să se apropie de dracul curviei. Să nu încetăm să cântăm cu obştea, până ce nu ne-am eli­berat de el. Căci ruşinându-ne de obşte, nu vom aţipi.

10) Câinele e duşmanul iepurilor şi dracul slavei deşarte, al somnului.

11) După trecerea zilei negustorul, iar după cântare lucrătorul, şezând îşi socoteşte câştigul.

12) Aşteaptă după rugăciune în stare de veghe. Şi atunci vei vedea cârduri de draci. Fiindcă au fost răz­boiţi de noi, după rugăciune încearcă să ne supere cu năluciri necuvenite. Şezând, ia seama, şi vei vedea pe cei obişnuiţi să prade pârga sufletului.

13) E cu putinţă să se cugete în somn în continuare cuvintele psalmilor, dar e cu putinţă să ni le pună pe acestea în minte şi dracii ca să ne înalţe la mândrie. Iar al treilea lucru n-aş fi voit să-l spun. Dar cineva m-a silit. Sufletul care cugetă neîncetat la cuvintele Domnului, obişnuieşte să se mişte în ele şi în somn. Căci lucrul al doilea e o răsplată a celui dintâi, spre izgonirea duhurilor şi a nălucirilor.

(Filocalia IX, Editura Institutului Biblic și de misiune ortodoxă română, București, 1980, p. 249)