În condițiile actuale de viață, cum putem primi darul Rugăciunii lui Iisus, știut fiind că împrăștierea minții creștinilor de azi este mult mai mare decât a celor de odinioară și ritmul vieții face greu posibilă adunarea minții și cercetarea temeinică de sine?

Pentru viața aceasta modernă, parcă Dumnezeu a rânduit rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”. Sau să rostim măcar limita, rezumatul acestei scurte rugăciuni: „Iisuse, miluiește-mă!”.

În orice grabă ne-am afla, în viața aceasta de toate zilele – suntem la lecții, la curs la Universitate, sau la atelier, sau în fabrică, sau pe drum, când comunicăm cu cineva, putem spune din când în când, cât de des, „Iisuse, miluiește-mă!”. Sunt cuvintele care rezumă această rugăciune. Pe de o parte „Iisuse” rezumă plafonul acesta al vieții noastre creștine, Dumnezeu cu toată Împărăția Lui, și „miluiește-mă” starea de jos, starea de mizerie, de nevoi în care ne aflăm adeseori. Măcar aceste cuvinte să le rostim de-a lungul vieții. Sau, dacă rostim toată rugăciunea, atunci este cel mai bun lucru.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan,  Ne vorbește Părintele Sofian (Boghiu), vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1997, pp. 54-55)