În condiţiile actuale de viaţă, cum putem primi darul rugăciunii lui Iisus, ştiut fiind că împrăştierea minţii creştinilor de azi este mult mai mare decât a celor de odinioară şi ritmul vieţii face greu posibilă adunarea minţii şi cercetarea temeinică de sine?

Pentru viaţa aceasta modernă, parcă Dumnezeu a rânduit rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Sau să rostim măcar limita, rezumatul acestei scurte rugăciuni: „Iisuse, miluieşte-mă!”.

În orice grabă ne-am afla, în viaţa aceasta de toate zilele – suntem la lecţii, la curs la Universitate, sau la atelier, sau în fabrică, sau pe drum, când comunicăm cu cineva, putem spune din când în când, cât de des, „Iisuse, miluieşte-mă!”. Sunt cuvintele care rezumă această rugăciune. Pe de o parte „Iisuse” rezumă plafonul acesta al vieţii noastre creştine, Dumnezeu cu toată Împărăţia Lui, şi „miluieşte-mă” starea de jos, starea de mizerie, de nevoi în care ne aflăm adeseori. Măcar aceste cuvinte să le rostim de-a lungul vieţii. Sau, dacă rostim toată rugăciunea, atunci este cel mai bun lucru.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan,  Ne vorbeşte Părintele Sofian (Boghiu), vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1997, pp. 54-55)