De ce a pus Dumnezeu niște limite în toate
Trupul adeseori ne ajută să ne biruim înclinațiile spre lăcomie, în privința mâncării și băuturii, provocându-ne dureri dacă ne dedăm exceselor: „Trupul are o dorință firească, însă nu de preacurvie sau adulter, ci pur și simplu de împreunare trupească. Trupul are o dorință firească nu de lăcomia pântecelui, ci de hrană, nu de beție, ci de băutură. Drept mărturie că nu beția este dorința firească a trupului, ia aminte cum, ori de câte ori întreci măsura și ori de câte ori depășești hotarele firești, trupul nu se mai poate abține nici o clipă” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia V la Efeseni, p. 74).
Nu numai trupul este cel care îndeamnă sufletul la cuvioșie și bună-cuviință, ci armonia din întreaga natură oferă sufletului un model pilduitor, demn de urmat, în tot ceea ce ține de conceptul deosebit de important al respectării limitelor rânduite de Dumnezeu:
„Și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric; și a numit Dumnezeu lumina zi și întunericul l-a numit noapte (Facerea 1, 4-5). A împărțit fiecăruia locul său propriu, fixându-le de la început unele hotare, pe care să le păzească mereu neîmpiedicat. Și orice om cu judecată poate vedea că de atunci și până acum nici lumina n-a depășit propriile hotare și nici întunericul n-a călcat rânduiala sa, făcând amestec și tulburare. E îndestulător numai acest lucru ca să-i facă pe cei ce vor să se îndărătnicească să asculte și să se supună cuvintelor dumnezeieștii Scripturi, să imite și ei rânduiala acestor stihii, a luminii și a întunericului, care păzesc neîmpiedicat drumul lor și nu depășesc măsurile proprii, ci-și cunosc măsurile propriei naturi” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia III la Facere, p. 44).
(David C. Ford, Bărbatul și femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere din limba engleză de Luminița Irina Niculescu, Editura Sophia, București, 2004, pp. 230-231)