Se poate pune întrebarea: De ce Domnul nu i-a pus acestui bolnav obișnuita întrebare: „Crezi tu asta?”. De ce nu a căutat în el credința, așa cum a făcut El cu mulți alții?

Dar credința acestui suferind nu este mai mult decât lămurită? El a zăcut vreme de treizeci și opt de ani cu răbdare în locul acesta, cu nădejdea de a primi ajutor din Cer. Asta înseamnă nu numai că el crede în lucrarea minunată a îngerului lui Dumnezeu; într-un fel, el crede și în Domnul Iisus, deși nu-L numește Domn.

Da, Doamne, eu vreau să mă vindec, dar „Eu nu am om”. În acest caz, la Vitezda, Domnul săvârșește lucrare, pe de o parte, din milă curată față de omul care a suferit ani îndelungați, care a suferit atât de mult printre oameni lipsiți de milă; pe de altă parte, El săvârșește lucrare dinadins, pentru ca această lucrare de milă din partea Lui, să dea la iveală lipsa acesteia nu numai din partea cetățenilor Ierusalimului, ci din partea tuturor oamenilor tuturor vremurilor care îl văd pe aproapele lor în durere mare și nu ridică un deget ca să-l ajute.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București, 2006, p. 255)