De ce este important să ne rugăm zilnic?
Altora care spuneau că nu au timp de rugăciune din pricina greutăților familiale și a multelor ocupații, le spunea în mod repetat: „Dacă eu, în liniștea Katunakiei, spun o sută de rugăciuni pe zi, iar voi, în zarva orașului și a îndatoririlor pe care le aveți la serviciu și în familie, spuneți trei rugăciuni, suntem egali”.
L-am întrebat apoi dacă nu cumva acest număr de rugăciuni este prea mic, chiar și pentru mireni. Iar Starețul ne-a răspuns: „Dacă omul se obișnuiește să spună zilnic rugăciunea, chiar și de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească și va aștepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulcește de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult”.
(Ieromonahul Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, traducere de Ieroschimonahul Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 146)