Dan Puric la ITOM 2018: „Tinerii au nevoie să vibreze la ceea ce le aparține”
Evenimentul a început la ora 18.00, în Grădina Palas, și a avut tema „Unitatea – izvor de putere și înțelepciune pentru tineri. Despre valorile care unesc un neam”.
„Am sentimentul că s-a făcut tot ceea ce este neomenește posibil ca tineretul să nu mai aibă vibrație față de înălțimile morale și sufletești ale propriului popor. Nu sunt ei vinovați. Este educația care a fost distrusă în ultimii 25-30 de ani și au fost debranșați, ca și cum ar fi fost scoși din priză. Sufletele lor sunt frumoase, nu au cum să fie altfel. Numai că nu s-a mai zis din tată în fiu povestea. (…) Ei nu au nevoie acum de date, de istorie. Au nevoie să vibreze la ceea ce le aparține. Au nevoie de o memorie care să nu băltească în trecut și care să le dea puterea să ordoneze prezentul acesta atât de haotic”, a menționat Dan Puric.
Întrebat cu ce gând ar trebui să plece tinerii după conferință, Dan Puric a făcut referire la datoria pe care o au aceștia: „Au o treabă de făcut: să înalțe România, să o ridice din marasmul în care este. (…) Dacă un puști de 14-15 ani prezent aici realizează că poate să aibă încredere în el, în neamul acesta în care trăiește, este de ajuns. Nu am zis să aibă fudulie sau să aibă trufie, ci o sfântă încredere.”
Mâine, duminică, 26 august 2018, tinerii veniți la ITOM 2018 vor participa la Sfânta Liturghie arhierească, oficiată în fața Catedralei Mitropolitane din Iași.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova 2018 este organizată de către Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, și Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR), filiala Iași.