Cred că ați citit din Sfânta Evanghelie cuvântul spus de Domnul Hristos: „Nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucurați că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10, 20). Poate ar fi bine să mă opresc asupra acestui cuvânt, pentru că este foarte important.

Este important în înțelesul că și noi trebuie să dorim a fi scriși în cartea cea din ceruri, în gândurile Mântuitorului. În cartea prorocului Isaia este scris că Dumnezeu a zis: „Te-am însemnat în palmele Mele” (Isaia 49, 16) (este vorba de Ierusalim). Ce înseamnă să ai ceva scris în palmă? Să vezi mereu ce este scris. De câte ori vezi mâinile, vezi și ce este scris în palmă. Bineînțeles, este un fel de a vorbi, pentru că deși vorbim de mâinile lui Dumnezeu („Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit” – Psalmul 118, 73), Dumnezeu nu trebuie gândit ca având mâini, ca având picioare ș.a.m.d.. Numai Domnul Hristos, Care este Fiul lui Dumnezeu întrupat, este cu fire omenească și are trup omenesc, bineînțeles, transfigurat, mai presus de lumea aceasta. El poate să aibă ceva scris în palme. Și, de fapt, chiar are: semnul cuielor! Acesta este semnul iubirii lui Dumnezeu. De câte ori privește Domnul Hristos la firea Sa omenească, la mâinile Sale, vede și semnul cuielor, semnul pe care voia să-l vadă Sfântul Apostol Toma. Când Domnul Hristos vede semnul cuielor, vede semnul iubirii, pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a jertfit din iubire pentru noi, pentru ca numele noastre să fie scrise în Ceruri.

Dar știm noi când anume vor fi scrise numele noastre în Ceruri? Atunci când vor fi scrise mai întâi în cerul smereniei, după cum afirmă Sfântul Ioan Scărarul. Mai întâi să fim smeriți, și-atunci sigur suntem scriși în Ceruri. Nu numai pe cer, ci și în Cer.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 153-154)