Articolele zilei

Dacă rugăciunea e sinceră, poți să crezi că ceea ce ceri de la Dumnezeu s-a și înfăptuit

Într-o rugăciune au importanță formulele fixe (acatiste, paraclise)?

Desigur că fiecare rugăciune are o formulă. Chiar și rugăciunea cea mai scurtă, Rugăciunea lui Iisus, numită și rugăciunea inimii, sau a minții, sau rugăciunea minții în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” are această formă. Da, este o formulă adoptată din vechime, din veacurile primare creștine și care este rostită în practica isihastă, fiind vorba despre o rugăciune continuă, atât în stare de veghe, cât și în stare de somn. Dar aceasta presupune o practică îndelungată și controlată. Așa încât, desigur că rugăciunea este alcătuită și din cuvinte. Cuvintele pot să fie imperfecte, dar într-o rugăciune fiecare cuvânt are un rost al lui și o lucrare a lui. E cuvântul care nu se mai reduce la filologie, ci care devine teologie, adică vorbire despre Dumnezeu sau cu Dumnezeu.

Cum ne putem da seama dacă ceea ce vrem să cerem în rugăciune este bun și folositor pentru noi? Dacă cer răbdare în boală și nu vindecare, e păcat?

Răbdarea este o virtute, una dintre cele mai mari ale creștinătății. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă: „Când vă rugați, nu spuneți multe!”. Aceasta era și o reacție împoriva sporovăielilor pe care le practicau fariseii, pentru că Tatăl nostru știe de ce avem trebuință. Așa încât nu trebuie să stăruim prea mult în etalarea obiectivelor. Gândul trebuie să-l ai, pentru că te rogi, totuși, pentru ceva, dar fără să intri în prea multe amănunte, deoarece altfel, într-un fel, Îi tăgăduiești puterea lui Dumnezeu de a te înțelege chiar înainte de a o rosti tu prin cuvinte. Important este ca rugăciunea să fie sinceră, curată și stăruitoare, și dacă se poate, să crezi cu atâta putere, încât să elimini chiar speranța: să rămână credința pură. Să crezi că ceea ce ceri de la Dumnezeu s-a și înfăptuit. În clipa aceea Îi și mulțumești, fără îndoială.

(Mitropolitul Bartolomeu AnaniaRugăciunea, izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, 2013, pp. 41-43)

Autor: Mitropolitul Bartolomeu Anania
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: