Cuvânt despre Taina Sfintei Împărtăşanii
Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, încă de la înfiinţarea sa, cheamă la fiecare Sfântă Liturghie, prin îndemnul liturghisitorului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, pe toţi membrii ei pentru a se împărtăşi cu Dumnezeieştile Taine. În acest moment, credinciosul este stăpânit de frică, dar şi de dorinţa arzătoare de a se împărtăşi. Şi aceasta, pentru că Sfântul Apostol Pavel scrie Corintenilor: „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa din Pâine să mănânce şi din Pahar să bea” (I Corinteni 11, 28).
Cu toate că scopul principal al Dumnezeieşti Liturghii este împărtăşirea credincioşilor cu Dumnezeieştile Taine, există diferite motive care îi împiedică pe credincioşi de a se împărtăşi.
Prima condiţie esenţială pentru a se împărtăşi cineva este să aibă frica lui Dumnezeu. Acest fapt a determinat pe mulţi credincioşi ca, odată cu trecerea timpului, să rărească împărtăşirea cu Sfintele Taine. Şi astfel s-a ajuns la obişnuinţa de a se împărtăşi de trei sau patru ori pe an. În cele din urmă, aceasta a ajuns să devină o tradiţie. Adică şi cei care posteau şi cei care nu posteau, şi cei mărturisiţi şi cei nemărturisiţi se împărtăşeau la cele trei sărbători mari, nu mai pentru că aceasta era tradiţia.
Această tradiţie a atras atenţia marelui dascăl al neamului nostru, Sfântul Nicodim Aghioritul. În valoroasa lui lucrare: „Despre deasa împărtăşire” le arată atât păstorilor, cât şi păstoriţilor care este învăţătura corectă a Bisericii cu privire la împărtăşirea cu Sfintele Taine şi îi îndeamnă pe credincioşi, pe cât este cu putinţă, să se împărtăşească mai des.
În decursul veacului XX s-au scris foarte multe cărţi despre deasa împărtăşire. Unul dintre cei care au influenţat pozitiv conştiinţele credincioşilor a fost pururea pomenitul Dimitrie Panagopulos, un propovăduitor harismatic. În valoroasa lui lucrare, „Antidotul morţii”, expune amănunţit, cu temeiuri scripturistice de la Sfinţii Părinţi, din Sfintele Canoane, precum şi cu argumente logice, necesitatea împărtăşirii cât mai dese cu Sfintele Taine.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 226-227)