Articolele zilei

Cum știm care e voia lui Dumnezeu?

Cum știm care e voia lui Dumnezeu, părinte?

Voia lui Dumnezeu e rezumată în Evanghelie în două fraze foarte mici, scurte: „Să Îl iubești pe Domnul Dumnezeu din toate puterile, din toate, toate, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți”Pe aproapele tău ca pe tine însuți! Iar când învățătorul de lege L-a întrebat: „Dar cine e aproapele meu?”, pentru că el nu considera că-i aproape decât ăla care-i de aceeași părere cu el, Mântuitorul a zis nu... Nici preotul, nici levitul nu-i aproapele tău, evreule. Nici preotul iudaic, nici levitul, ci un samarinean, adică din altă lume, din altă... Însuși Dumnezeu, Mântuitorul. Pentru că i-a arătat că preotul și levitul au trecut pe alături.

Părintele a explicat foarte frumos azi, la predică, că simbolic asta înseamnă că Vechiul Testament nu ne ajută la mântuire, este numai o pregătire pentru mântuire, pentru Noul Testament. Așa cum la școală întâi mergi într-o clasă care te pregătește pentru cea superioară. Întâi înveți alfabetul, gramatica, și pe urmă înveți și alte lucruri din știință.

(Părintele Adrian FăgețeanuViața mea. Mărturia mea, Interviuri de Andrei Dârlău, volum coordonat de Ciprian Voicilă, Editura Areopag, București, 2011, p. 60)

Autor: Ieromonahul Adrian Făgețeanu
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: