Dacă venim în casa lui Dumnezeu, trebuie să venim îmbrăcaţi în haina noastră duhovnicească. Adeseori stăm în biserică, ascultăm predica şi cântările, dar gândul nostru cine ştie unde pleacă! Mai vorbiţi între voi, vă mai uitaţi cum e îmbrăcat cutare sau cutare, şi nu acesta este sensul venirii voastre la biserică.

Când ați intrat în biserică, trebuie să nu mai vedeţi nimic decât pe Mântuitorul şi să nu mai auziţi nimic afară de cântările de slăvire a lui Dumnezeu. Toate celelalte sunt ispite diavoleşti. Căci diavolul, să ştiţi, vă încearcă în toate locurile, chiar şi când stăm în biserică.

Vii şi spui: „Doamne, iartă-mă, miluieşte-mă! Dumnezeule, cred în Tine!”.

Venim dintr-o atracţie oarecare la biserică, poate dintr-o superstiţie, poate din convenienţă socială. Puţini sunt aici care stau tot timpul cu gândul la rugăciune, la ceea ce se săvârşeşte, la ceea ce face preotul, la ceea ce se cântă la strană. Pentru că mereu suntem asaltaţi de gânduri.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, p. 66)