Când îţi va veni gândul a judeca vreun defect al altora, supără-te contra ta ca pe cineva care ar face aceleaşi greşeli şi ar avea aceleaşi defecte. Zi în inima ta: „Eu, nemernicul, având aceeaşi slăbiciune, ba chiar neajunsuri mai mari, cum să îndrăznesc a ridica capul, să văd şi să judec greşelile celorlalţi?”. Astfel, armele ce voieşti a le mânui contra celorlalţi, întoarce-le asupra ta pentru a te vindeca de răni.

Dacă neajunsul şi greşeala vreunui frate al tău poate sunt cunoscute tuturor, vorbeşte de cauza ei cu dragoste şi cu iubire frăţească. Atunci să zici că în acel frate aflându-se alte fapte bune ascunse, Dumnezeu a îngăduit căderea lui în acea greşeală pentru a-l păzi, a se considera totdeauna netrebnic pe sine şi fiind defăimat de ceilalţi să devină smerit, mai plăcut lui Dumnezeu, încât câştigul său îi va fi mai mare decât paguba.

Chiar dacă păcatul cuiva nu e numai vădit tuturor, ci şi mare, nu-l osândi. Du-te cu gândul la înfricoşata judecată a lui Dumnezeu şi acolo vei vedea pe unii ce au fost nelegiuiţi dar mai apoi prin pocăinţă au ajuns la înalte trepte de sfinţenie; iar pe alţii căzuţi din cea mai înaltă perfecţiune în prăpastia ticăloasă. De aceea, fii totdeauna cu frică şi cutremur mai mult pentru tine decât pentru alţii. Fii încredinţat că orice grăire de bine pentru aproapele şi toată bucuria ce-o vei simţi pentru el sunt rodul și desăvârşirea Sfântului Duh.

Dimpotrivă, orice defăimare, judecată cutezătoare şi grăire de rău de aproapele ies din răutatea noastră şi din îndemnul diavolesc.

Deci, dacă vreo cădere a unui frate te-ar fi smintit, nu te odihni şi închide ochii până n-o alungi, cu toată puterea din inima ta.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 135)