Cum s-au reînnoit mănăstirile din Muntele Athos?
Vă mărturisesc o experiență pe care am avut-o. Prin anii '70, Muntele Athos ajunsese la o cădere foarte mare, chiar şi în numărul călugărilor. Acolo unde o singură mănăstire, ca cea a Sfântului Siluan, în vremea lui, număra cam 2500 de călugări, atunci în tot Muntele Athos (şi sunt câteva zeci de mănăstiri şi schituri) rămăseseră numai câteva sute de călugări bătrâni. Spiritualitatea, în acest loc, părea să piară. Or, mănăstire după mănăstire a fost reînnoită, regenerată, înviată. Cum? Zeci de tineri, cu un conducător, un stareţ în fruntea lor, se instalau în vreo mănăstire întreţinută de bătrâni, care nu se mai înțelegeau prea bine între ei şi nu mai aveau nici stareţ.
Şi un lucru pe care îl credeam de neînfăptuit, l-am văzut de zeci de ori. Bătrânii aceştia, care se acriseră câteodată în durerile vieţii lor şi în decăderea pe care au trăit-o, care puteau foarte greu să-i înțeleagă pe tinerii veniţi din lumea modernă – şi cum poate să se înţeleagă tânărul cu bătrânul!? – au realizat cu ei o armonie de necrezut. Şi Muntele Athos are acum mii de călugări şi numărul lor creşte; mănăstirile s-au reînnoit, iar obştile şi-au găsit armonia în duhul blândeţii Ortodoxiei noastre, în duhul iertării, pe care îl găsim în Biserica noastră, în duhul trăirii acesteia, pe care am văzut-o şi eu, în '78, când am vizitat Muntele Athos.
(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 99-100)