Mai întâi de toate, să ne dăm seama că suntem egoişti şi, observând lucrul acesta, să cerem de la Dumnezeu să ne înmoaie inima, să fim mai buni, să ne fie ruşine că suntem egoişti. Egoismul este o realitate pentru mulţi. Toţi suntem, într-un fel, egoişti.

O doamnă mai bătrână din Sibiu, cu care ne înţelegeam mai bine, mi-a zis odată: „Să vii la amiază la mine la masă, dar numai dacă nu te mai cheamă cineva. Nu vreau să fiu egoistă”. Adică, n-a vrut să aibă numai ea bucuria asta, ci s-a gândit că, dacă mai este cineva care doreşte să mă invite la masă, atunci să se bucure şi persoana respectivă de a mă primi în casă. Mi-a plăcut motivarea, observând, iată, un mijloc de a nu vrea să fii egoist.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 76-77)