Cum e în mănăstire?
Mănăstirile sunt locuri în care oamenii nu trăiesc cu bucurie, ci cu desăvârșită bucurie și cu o mulțime de alte bucurii, precum scrie Sfântul Atanasie cel mare: „Mănăstirile pe care le-am cunoscut sus, în munte, erau pline de dumnezeiești cete de oameni care cântau psalmi, care se îndeletniceau cu rostirile duhovnicești, care posteau, care se rugau, care trăiau într-o nespusă bucurie, care nădăjduiau în fericirea viitoare a Raiului, care munceau făcând milostenie, care aveau armonie și dragoste între ei. Într-adevăr era ca și cum ai fi văzut o întreagă țară plină de cucernicie și curăție. Căci nu există acolo cel nedrept și cel nedreptățit… Și, peste toate, bogățiile monahilor, căci aveau un singur gând și un singur scop comun: virtutea” (B.E.P.E.S., p.34)
(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii, Editura Sofia, 2001, p. 95)