Sfântul Epifanie spune că „statura Fecioarei Maria era de talie mijlocie. Culoarea părului îi era gălbuie şi foarte plăcută şi atârna pe sub acoperământul capului ei. Culoarea feţei ei era ca bobul de grâu, când dă în copt bine. Ochii îi erau limpezi la căutătură şi nimeni n-a ținut seama ce culoare aveau, nici până în ziua de astăzi. Se păstrează doar într-o mică măsură idei, cum că erau ca măslina coaptă. Sprâncenele ei erau în oarecare mlădiere şi foarte minunate”.

Fecioara Maria nu avea o împodobire lumească, ca a tuturor fecioarelor sau a femeilor lumeşti. Mâinile ei erau delicate şi degetele potrivit de lungi. Faţa ei era foarte frumoasă şi mult curată, fără încreţituri sau riduri, şi nu avea nimic care să deranjeze privirea cuiva. Veşmintele ei erau lungi, capul îi era acoperit totdeauna cu un văl foarte smerit, care atârna în jos. Graiul ei era plin de bunătate şi încet, cu multă sfială, şi nimeni n-a văzut-o în viaţa ei strigând, sau vorbind cu voce tare şi răstită, sau cu iuţime. Numai atunci a fost vocea ei mai tare, când a plâns cu hohote şi suspinuri mari sub Crucea calvarului Fiului ei Cel preadulce şi preaiubit pe Dealul Golgotei.

(Diacon Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 30)