Tot creștinul trebuie să-și împodobească viața cu credința și supunerea față de voia lui Dumnezeu. Așa cum se vede din viața Sfântului Agapie, Dumnezeu îi proslăvește pe cei credincioși și ascultători. Tânăr frate de mănăstire fiind, Sfântul Agapie a căzut totuși în mâinile piraților, dus în Asia și vândut unui arab. Timp de doisprezece ani Agapie a rămas cu răbdare și liniște în acea sclavie, și timp de doisprezece ani s-a rugat cu osârdie Maicii Domnului să-l scape din ea și să-l ducă înapoi la mănăstirea lui. Într-o noapte Fecioara de Dumnezeu Născătoare i s-a înfățișat și i-a spus: „Ridică-te și ieși fără teamă la Muntele Athos, la bătrânul tău”. Agapie s-a sculat și a venit la bătrânul său în Athos, Muntele cel Sfânt. Când Avva l-a văzut pe Agapie, s-a întristat, crezând că a fugit de la stăpânul lui. El i-a spus: „Fiule Agapie, ți-ai înșelat stăpânul, dar pe Dumnezeu nu-L poți înșela. În ziua înfricoșătoarei Judecăți tu va trebui să dai socoteală de acei bani pe care stăpânul tău i-a plătit ca să-i slujești lui. Trebuie așadar să te întorci și cu credință să-ți slujești stăpânul mai departe”.

Agapie, fiul cel ascultător, cu grăbire s-a întors în Asia, s-a înfățișat stăpânului lui, și i-a povestit totul. Arabul aflând acestea, a rămas uimit, învins cu totul de înălțimea purtării creștine. El a dorit să-l vadă pe Avva, povățuitorul și părintele fratelui Agapie. Arabul a sosit la Sfântul Munte însoțit de cei doi fii ai săi. Aici, el și fiii lui au luat Sfântul Botez. Toți trei au primit tainicul cin al călugăriei. Ei au rămas în Sfântul Munte până la moartea lor, ducând o viață de nevoință, post, rugăciune și ascultare, mai întâi sub povățuirea bătrânului Avvă, iar după plecarea acestuia la cele de sus, sub povățuirea lui Agapie. Astfel, cei care mai întâi fuseseră sălbatici proprietari de sclavi s-au făcut cu dragoste ascultători deplini ai foștilor lor sclavi, credincioși voii lui Dumnezeu și cu totul supuși Sfântului Agapie.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I (ianuarie-iunie), traducere Mihaela Grosu, Editura Egumenița, 2005, pp. 252-253)