Într-o paradoxală răsturnare a comportamentului său, ispita căreia omul îi cade pradă aici este aceeași care se ascunde în excesul lipsit de măsură al postirii: slava deșartă și mândria. Comune amândurora le este arbitrariul egolatru. Dacă în primul caz omul se întărește doar trupește și dintr-odată se socotește drept cine știe cine, în cazul al doilea, devenit (aproape) independent față de mâncare, el se hrănește mult mai subtil din pro­pria sa pretinsă desăvârșire. Avvei Evagrie nu i-a scăpat felul în care aici un demon întinde mâna altui demon:

„Gândurilor slavei deșarte care se sârguiesc ca prin posomorală să facă arătat postul nostru, astfel încât, dezlegată și eliberată de gândurile lăcomiei pânte­celui, mintea să fie legată și ținută de gândul slavei deșarte; lucru pe care necurații demoni se luptă să-l facă pentru ca mintea să nu poată sta în picioare și să-și înalțe privirea spre Dumnezeu ridicându-se mai presus de gânduri: «Când postiți, nu fiți posomorâți ca fățarnicii; că ei își mânjesc fețele ca să le arate oamenilor că țin post; adevăr vă grăiesc, își iau plata lor»” (Matei 6, 16).

În ispitele nebuniei/ lăcomiei pântecelui ni se descoperă astfel, în mod paradoxal, criza omului „de la Adam și Eva” încoace. Căci atât în încălcarea arbitrară a tra­diției Părinților, care are în vedere o dietă rațională și ordonată, cât și în îmbuibarea destrăbălată, omul se rupe de Dumnezeu și de aproapele său, fie din mândrie și vanitate, fie prin zgârcenie, griji materiale etc. Ne­bunia/ lăcomia pântecelui este astfel o criză a existenței personale în forma ei originară. Dacă mândria zidește doar pe el însuși, lăcomia pântecelui înecată în griji și-a pierdut orice încredere într-un te­mei susținător. În fond însă și una și alta se repliază pe sinele propriu, pe acea trestie clătinată care n-a susținut pe nimeni, dar pe care toți cred că o țin în mâini ca pe o ultimă certitudine.

(Ieroschimonahul Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui – știința și învățătura Părinților pustiei despre mâncat și postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 74-75)