Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

Credința în ajutorul Sfinților, mărturisită pe străzile din Iași de mii de pelerini

Procesiunea a fost condusă de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum - Patriarhia Antiohiei și a Întregului Orient, și de PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Ieşirea cu sfintele moaşte s-a făcut pe poarta „Iosif Naniescu” a Ansamblului mitropolitan. S-a mers apoi pe strada I. C. Brătianu, până la intersecţia cu strada Cuza Vodă, pe lângă Teatrul Naţional şi statuia lui Miron Costin. Procesiunea a continuat pe strada Cuza Vodă, în fața Spitalului de Obstretică Ginecologie făcându-se prima oprire pentru o scurtă slujbă religioasă. După intersecţia cu strada Armeană, s-a coborât spre Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit”, unde s-a făcut a doua oprire. În continuare, s-a mers pe strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, unde s-a făcut cea de-a treia oprire, după care pelerinajul a continuat spre Catedrala Mitropolitană pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Intrarea în curtea Catedralei Mitropolitane s-a făcut pe poarta principală, s-a trecut prin faţa Catedralei, iar apoi sfintele moaşte au fost reaşezate pe baldachin, în faţa Căminului preoţesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, spre închinarea pelerinilor.

La acest eveniment au participat numeroși preoţi din protopopiatele 1 Iaşi, 2 Iaşi şi 3 Iaşi, care au mers în faţa sfintelor moaşte. Şi în acest an, la „Calea Sfinţilor” a participat Fanfara militară a Garnizoanei Iaşi, precum şi militari ai Batalionului 151 Infanterie Războieni, care au însoţit sfintele moaşte ţinând în mâini torţe aprinse. Pe tot traseul s-au citit rugăciuni şi s-au intonat imne religioase, în special troparele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei.

Cu bucurie şi credinţă în urma Sfintei Parascheva

Credincioşii veniţi în număr mare la Pelerinajul „Calea Sfinţilor” au adus cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfintei Muceniţe Tecla. Oamenii s-au rugat împreună cu ierarhii, preoţii, diaconii, monahii şi monahiile din Moldova pentru sănătatea şi pentru întărirea în credinţă. „Este o atmosferă foarte frumoasă şi pentru aceasta dăm slavă lui Dumnezeu, Cel ce ţine lumea cu iubirea Sa. Trebuie să ne mărturisim credinţa! În zilele noastre nu este nimic mai puternic decât credinţa ortodoxă! Simt la acest pelerinaj o linişte şi o bucurie sufletească. Am nădejdea în mijlocirea sfinţilor”, s-a exprimat Rodica din Iaşi. „Am venit pentru a o sărbători prin rugăciune şi pelerinaj pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Suntem bucuroşi pentru că Dumnezeu ne-a dat o vreme frumoasă. Lumânarea pe care o ţin în mână reprezintă respectul pe care îl port pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva. Ocrotitoarea Moldovei este pentru noi o sfântă deosebită”, ne-a declarat Dumitru Proca din Iaşi. „Simt o mare bucurie pentru că asist la această frumoasă procesiune. Este de apreciat prezenţa fanfarei militare. Este cu adevărat un moment solemn în care credinţa ortodoxă arată o parte din frumuseţea ei. Sfânta Parascheva este ocrotitoarea noastră a moldovenilor şi suntem bucuroşi pentru acest mare dar din partea lui Dumnezeu. Este impresionat că atâţia oameni din ţara noastră au venit să o cinstească prin rugăciune”, a spus Elena Chelegaru din Iaşi. „Am venit la acest pelerinaj purtându-i în rugăciune pe cei dragi. Sunt alături de mama şi fiica mea, care are o mare evlavie la Sfânta Parascheva”, a menţionat Elena din Iaşi. (Constantin Ciofu)

Autor: Tudorel Rusu
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: