Conferință și slujbă de priveghere în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași
Ziua de 29 septembrie îi va avea ca invitați pe domnii Răzvan Bucuroiu și Teodor Baconschi în cadrul unei conferințe urmată de o lansare de carte. Conferința se încadrează în tematica festivalului, cea de descoperire a frumuseții bizantine și de sărbătorire a muzicii bizantine. Titlul conferinței este „Frumusețea Bizanțului: de la muzeu la epifanie”. Evenimentul va avea loc la sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan, începând cu ora 17:00. Conferința propune printre altele o prezentare a influenței pe care cultura bizantină a exercitat-o asupra culturii noastre, urmată de o prezentare a surselor care au dus la cunoașterea culturii bizantine și a bogăției acesteia. Titlul cărții este „Fascinația tradiției. Studii patristice și de istorie a religiilor”.
Seara zilei de 29 septembrie propune participanților la festival o întoarcere la frumusețea privegherilor de altădată, corurile participante fiind reprezentate ale unor țări cu o tradiție monastică veche: Părinții din Nea Skiti (Muntele Athos), Corul Mănăstirii Hamatoura (Liban) și Grupul Academic „Byzantion”. Evenimentul va avea loc la Biserica Voievodală „Sfântul Sava”, începând cu ora 20:00. Slujba va cuprinde Vecernia Mare cu Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie. Privegherea va fi săvârșită în cinstea Acoperământului Maicii Domnului.
Nea Skiti aparține de Mănăstirea Sfântul Pavel, aşezământul fiind ctitorit în secolul al XVIII-lea. În acest așezământ s-au nevoit mari figuri ale mişcării colivazilor, precum Sfântul Nicodim Aghioritul, Athanasie de Mesolonghi şi filosoful Chiril. În secolul al XX-lea aici s-au nevoit Gheron Iosif Isihastul şi ucenicii săi. În prezent, cuprinde douăzeci și opt de chilii şi colibe, locuite de 40 de călugări. Aici, se găsesc, de asemenea, chiliile celor mai renumiţi iconari: Chirileii, Avrameii, Spiridoneii, a monahului Nicon şi a ieromonahului Prodromos. În afară de pictură, călugării de aici se mai ocupă cu sculptura, aurăria, muzica şi agricultura. Corul mănăstirii participă la slujbele de hram ale așezămintelor athonite, promovând astfel tradițiile muzicale moștenite.
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași, eveniment organizat de Sectorul învăţământ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, este menit să promoveze tradiţiile originare ale cântului bizantin. În acest sens, acesta propune evenimente diverse, prin care publicul poate fi informat cu privire la bogăția culturală a Bizanțului.
Mai multe detalii cu privire la invitații Festivalului, dar și informații cu privire la program pot fi aflate de pe site-ul oficial al evenimentului - www.ibmf.ro și de pe pagina oficială de Facebook - https://www.facebook.com/www.ibmf.ro. (Ana-Maria Țoc, coordonatorul pe comunicare al Festivalului, Larisa Alui-Gheorghe, Secretar al Festivalului)