Cât despre Sfântul Calinic de la Cernica, când nu avea bani să dea săracilor în orice oraş s-ar fi aflat, el se întorcea plângând către cei din preajma sa: „Face-ţi-mi rost de bani să-i dau acestor frăţiori ai lui Iisus”.

Această compasiune descoperă o inimă delicată, extrem de sensibilă, străină de orice asprime, indiferenţă şi brutalitate. Ea ne arată că înăsprirea este roada păcatului şi a patimilor. În comportamentul Sfântului până şi în gândurile lui, nu se întâlneşte nici vulgaritate, nici josnicie, nici meschinărie. Nici urmă de afectare, nici lipsă de sinceritate. În el culminează gingăşia, sensibilitatea, transparenţa şi ele se asociază curăţiei, atenţiei generoase faţă de oameni, disponibilităţii prin care el participă cu toată fiinţa sa la problemele şi necazurile lor. În toate aceste calităţi se manifestă o realizare excepţională a umanului.

Există într-adevăr o distincţie şi o nobleţe plină de afecţiune în aceste forme superioare ale gingăşiei care lasă în urmă distincţia şi nobleţea obişnuite, distante şi formale. Această gingăşie nu evită contactele cu oamenii cei mai umili şi nu se sperie de situaţiile în care alţii ar crede că se înjosesc.

(Părintele Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Editura Deisis, Sibiu, 1995, p. 44)