Omul care are conştiinţa curată va putea trece liniştit pragul veşniciei ‒ moartea trupească. Un asemenea om va putea spune liniştit, împreună cu dreptul Simeon: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace” (Luca 2, 29).

Dar a cui conştiinţă poate fi cu adevărat liniştită? A celui ce s-a străduit să vieţuiască cu adevărat creştineşte, a fost fiu ascultător al Bisericii, s-a împăcat cu Dumnezeu şi cu oamenii, s-a pregătit de moarte prin Taina Pocăinţei, care înlătură povara păcatelor ce apasă conştiinţa, şi a gustat Trupul şi Sângele lui Hristos în Taina Împărtăşaniei.

Având credinţă vie în acest adevăr, creştinul nu numai că nu se va teme de moarte, dar o va întâmpina chiar cu bucurie atunci când ea va veni la el. Această credinţă vie în existenţa după moarte a vieţii veşnice şi fericite a însufleţit mulţimea nenumărată a mucenicilor în primele veacuri ale creştinismului şi a făcut ca moartea să fie pentru ei cel mai îmbucurător fapt, în ciuda chinurilor lor cumplite.

(Arhimandritul Chiril Pavlov, Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 19)