Odată, pe când mă aflam unde mă aflam [în India, n. ed.], un misionar străin a venit la mine și mi-a spus:

‒ Sunteți un om bun, dar nu sunteți o bună creștină.

I-am zis:

‒ De ce?

‒ Fiindcă sunteți aici de atâta vreme și vorbiți doar în engleză. Ce limbi ale băștinașilor ați învățat?

I-am răspus:

‒ N-am izbutit să învăț nici o limbă a locului, deoarece călătoresc foarte mult dintr-un loc în altul. De îndată ce învăț un dialect, cei din jur încep să vorbească altul. Am învățat să spun doar Bună dimineața și Bună seara. Nimic altceva.

‒ Aaa, păi nu sunteți creștină... Cum puteți evangheliza? Toți catolicii și protestanții învață dialectele locale ca să poată face asta...

Atunci mi-am zis: „Doamne, dă-mi un răspuns pentru el”. Am cerut aceasta din toată inima, și apoi i-am spus:

‒ Ah, am uitat! Știu cinci limbi.

‒ Cu adevărat? Care sunt acestea?

‒ Cea dintâi limbă este zâmbetul; cea de-a doua, lacrimile. Cea de-a treia este a mângâia. Cea de-a patra este rugăciunea, iar cea de-a cincea este dragostea. Cu aceste cinci limbi mă plimb în toată lumea.

Atunci el s-a oprit și mi-a zis:

‒ O clipă. Puteți să repetați, ca să notez ce ați spus?

Cu aceste cinci limbi poți călători în tot pământul și toată lumea va fi a ta. Iubește-i pe toți ca pe tine însuți ‒ fără să-ți pese de religie sau rasă, fără să-ți pese de nimic. Peste tot sunt oameni ai lui Dumnezeu (zidirea lui Dumnezeu). Nu poți ști niciodată dacă cineva pe care-l vezi astăzi va ajunge mâine sfânt.

(Maica Gavrilia Papaiannis)