Până la cibernetică poate că mai găseau scuze oamenii de ştiinţă lipsiţi de credinţă în Dumnezeu. Deşi Bettex, încă din veacul trecut, spunea că la cei simpli şi inculţi necredinţa este explicabilă, dar la savanţi desigur nu. Bacon, acum mai bine de trei veacuri, tot la cărturari se referea certându-i că nu-l pot gândi pe Tatăl numai deoarece, potrivit cuvintelor Evangheliei, „se rătăcesc necitind Scriptura şi necunoscând puterea lui Dumnezeu”.

Cibernetica a dovedit peremptoriu ceea ce progresul neîncetat al ştiinţelor dezvăluia cu încetul: implicata, absoluta necesitate a unui Mare Programator. Biologia: admite în cele din urmă că analizorii (cum ar fi ai văzului) intră în acţiune după un program dinainte stabilit („înnăscut” zice Monod) şi că transmit numai selectiv – există neuroni specializaţi numai pentru viziunea liniilor drepte, spre pildă –, realitatea fiind analizată în fiecare situaţie după criterii preexistente.

Codul genetic? Fixat şi invariabil, „programat”. Constituţia atomului? Numai după anumite modele arhetipale, „programate”. Limbajul? Structurat şi el, ca inconştientul, după program. Invarianta speciilor? Tot dovada unor limite prevăzute. Reţeaua legăturilor de rudenie? Cu numeroase variante, dar nu infinite, deci iar structuri, programare.

Acestea sunt viziuni cibernetice ale lumii, adică tot atâtea recunoaşteri ale unor modele. Să fie toate spontane şi întâmplătoare? Aida de! Cibernetica este suprema dovadă raţional ştiinţifică a creaţiei, noţiunea universală de programare nu mai îngăduie nicio îndoială cu privire la existența Creatorului.

Ceea ce, desigur, nu cuprinde şi necesitatea unui mântuitor şi a întrupării sale. Acestea rămân mai departe sub semnul libertăţii, sunt actul nostru cel mai de preţ, mai specific diferenţiator şi mai anti-entropic: actul de credinţă, la fel de anti-destin ca şi Arta pentru un Malraux, ca şi anti-istoria pentru un Mircea Eliade.

Ipoteza hazardului creator al vieţii mi se pare, faţă de a creaţiei divine, din ce în ce mai puţin probabilă: pe măsură ce realitatea se dezvăluie în uluitoarea ei complexitate şi conexare. Puţin probabil în limbaj probabilistic e tot una cu zero.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 169)