Îndată ce vom vedea că se înmulţesc cugetele viclene şi pătimaşe în mintea şi inima noastră, să aruncăm în mijlocul lor numele Domnului nostru Iisus Hristos şi îndată se vor împrăştia ca fumul în aer, după cum şi experienţa ne învață.

Inima noastră, atâta vreme cât va avea pomenirea lui Dumnezeu, se va face izvor de viaţă, iar dacă se va depărta de pomenirea şi chemarea în ajutor a lui Dumnezeu, ajunge să se facă izvor al morţii, pentru că atunci ies din ea numai cele rele. Dumnezeu nu cere numai paza trupului în vremea rugăciunii, ci mai mult vegherea şi rugăciunea din inimă.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 119)