Celor smeriți, Dumnezeu le dă har
Ai dobândit multe virtuți? Toate acestea sunt zadarnice dacă nu ești un om smerit. Orice izbândă este fără valoare dacă nu este însoțită de smerenie.
Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu l-a făcut pe om din trup și suflet, adică dintr-un element material și unul duhovnicesc, este acesta: atunci când este stăpânit de mândrie, omul să se smerească prin neputința și lipsa de valoare a trupului său, iar atunci când îi vin în minte gânduri de înjosire a firii sale omenești, să prindă curaj, gândindu-se la valoarea sufletului său nemuritor. Așadar, dacă vrei să înfăptuiești lucruri mari, să nu le socotești mari și nici să nu ceri răsplată pentru ele. Mereu să mărturisești că toate s-au făcut prin harul lui Dumnezeu.
În felul acesta, adică prin faptele tale, prin recunoștința de care dai dovadă, dar și prin smerenie și cumpătare, Îl faci pe Domnul datornicul tău și, în același timp, câștigi dragostea și bunăvoința oamenilor, pentru că nimeni nu este mai iubit între oameni decât cel smerit. Însă smerenia ta trebuie să fie sinceră și bogată, nu mincinoasă și părelnică. Trebuie să fie statornică și să se manifeste față de toți oamenii, fie că sunt prieteni sau dușmani, oameni mari sau neînsemnați. Asemenea, smerenia nu trebuie să fie nu numai în purtarea ta, ci mai ales în inimă.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, Galați, p. 211)