Cele trei etape ale vieții duhovnicești
Vă rugăm să ne spuneți ceva despre Rugăciunea lui Iisus și despre modul cum poate fi obținut darul acestei rugăciuni.
Dacă nu este un dar al lui Dumnezeu, de fapt nu s-ar putea face nimic. Dumnezeu ne dă darul Său în orice moment al vieții noastre și avem nevoie de el pentru că suntem în stare de cădere. Eu cred că esența căderii este dorința omului de a fi dumnezeu fără Dumnezeu. În referatul biblic despre căderea lui Adam ni se spune că el a urmat sfatul diavolului de a mânca din pomul oprit, crezând că va deveni ca Dumnezeu. Dar este o absurditate să crezi că poți fi dumnezeu fără Dumnezeu. Și aceasta este tragedia căderii, iar noi ne găsim într-o astfel de stare.
Deși suntem toți membri ai Bisericii prin Taina Botezului, trebuie să luptăm în noi împotriva eredității căderii. Și cred că, dacă această cădere este, în primul rând, un act de orgoliu, a te pregăti pentru primirea darului lui Dumnezeu înseamnă a te smeri înaintea Lui. Cu alte cuvinte, nu este decât un act prin care facem constatarea eșecului nostru. Și, eșec este poate, un alt cuvânt sinonim pentru păcat. A te pregăti, înseamnă a te așeza la picioarele scării care duce la Dumnezeu și care este exprimată în Fericiri: „Fericiți cei săraci cu Duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor”.
Deci, pregătirea este un act care constă în a te coborî în profunzimile smereniei. Și numai în smerenie Dumnezeu ne poate oferi darurile Sale. Aceasta deosebește calea creștină de toate pseudo-spiritualitățile care se răspândesc astăzi în lumea întreagă, sub numele de New-Age, care adună la un loc tot felul de curente, tot felul de așa-zise spiritualități ce nu vorbesc nici de smerenie, nici de pocăință. Dar tocmai pe calea pocăinței, omul se întâlnește cu Dumnezeu.
Am vorbit acum despre dar și am spus că noi primim darurile lui Dumnezeu în orice moment al vieții noastre. Trebuie să facem însă un efort pentru a primi acest dar și cel mai important este a ști cum să facem să dureze acest dar în noi. În experiența Bisericii vedem că Dumnezeu oferă cu ușurință darul Său, dar că, după aceea noi îl pierdem. Și cum să continuăm în momentul în care am pierdut darul?
Viața duhovnicească trece prin trei etape: 1. Etapa dăruirii harului, apoi 2. etapa retragerii simțite a harului și 3. cea a redobândirii harului. Întreaga problemă a ascezei este cum să trăim în această a doua perioadă. De prima Se ocupă Dumnezeu. În a doua etapă El ne lasă oarecum să mergem cu puterile pe care ni le-a dat, pentru ca, în final, să redobândim acest har și să-l păstrăm. Eu cred că întreaga tradiție ascetică și spirituală a Bisericii (Filocalia, Scrierile Părinților etc.) ne învață ce să facem tocmai în această a doua perioadă. Și cred că sunt trei lucruri aici: trăirea după poruncile lui Hristos; lupta contra patimilor (și Părinții Bisericii au descris pe larg metodele tămăduirii de aceste boli spirituale) și iubirea aproapelui.
Adeseori prin iubirea aproapelui putem să ne apropiem de Dumnezeu. (Symeon de la Essex)
(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 152-153)