Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele tău mai înţelept decât tine și, întrecându-l pe el în toate, a te socoti pe tine mai prejos decât toţi. Ce greu este acest lucru: a renunţa la orgoliul nostru, la mândria noastră şi a ne umili din toată inima! E foarte greu, dar foarte preţios înaintea lui Dumnezeu.

Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele noastre bune. Aceasta este smerenia desăvârșită a sfinților. Aceasta se naşte în chip firesc în suflet prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, Editura Fundatia Traditia Românească, Bucuresti, 2002, p. 16)