Cel smerit nu poate avea dușmani
Pacea sfântă intră în inimile oamenilor dimpreună cu vorbele smereniei. Ea aduce paharul mângâierii duhovnicești și la patul celui bolnav, și în temniță la cel închis în ea, și la cel prigonit de oameni, și de demoni. Paharul mângâierii este adus de către mâna smereniei și Celui răstignit pe Cruce; lumea poate să Îi aducă numai „oțet amestecat cu fiere” (Matei 27, 34). Cel smerit nu poate să aibă răutate și ură: el nu are vrăjmași. Dacă vreunul din oameni îi pricinuiește necazuri, el vede în acesta o unealtă a dreptei judecăți sau a proniei dumnezeiești. Cel smerit se încredințează pe de-a-ntregul voii lui Dumnezeu. Cel smerit trăiește nu cu propria lui viață, ci prin Dumnezeu.
Cel smerit e străin de nădejdea în sine, și de aceea el caută neîncetat ajutorul lui Dumnezeu, neîncetat petrece în rugăciune. Ramura roditoare se apleacă spre pământ apăsată de mulțimea și greutatea roadelor sale, în timp ce ramura stearpă crește în sus, înmulțindu-și mlădițele sale neroditoare.
(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Schitului românesc Lacu, Sfântul Munte Athos, p. 106)