După Sfânta Spovedanie şi întotdeauna după ce cer binecuvântarea duhovnicului, cu nerăbdare şi do­rinţă negrăită, bolnavii vin către Sfântul Potir pentru a se împărtăşi cu Sfântul Trup şi Sânge ale Mântui­torului nostru Iisus Hristos. Participă, aşadar, la Cina cea de Taină, primind hrana sfântă, Pâinea cea din Ceruri, expresie negrăită a bucuriei. Cum să nu ţi se umple inima de mulţumire şi recunoştinţă?

Pentru orice credincios, Sfântul Potir înseamnă mântuire. Paraclisele, Sfântul Maslu, cuvintele pline de învăţături ale preotului, toate le sunt de folos cre­dincioşilor. Cel care mântuieşte însă este Sfântul Potir, după cuvintele: „Cel ce mănâncă trupul Meu Şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”.

Din nefericire însă, nu sunt puţini bolnavii care nu cunosc importanţa Sfintei Împărtăşanii. De multe ori chiar, rudele acestora se pun piedică în calea Sfin­tei Taine, considerând că omul lor ar putea fi in­fluenţat negativ, din punct de vedere psihologic, mai precis că va crede că îl împărtăşesc fiindcă în curând urmează să treacă la cele veșnice. Acest mod de gândire constituie însă o mare rătăcire. Sfânta Împărtăşanie nu doar deschide calea spre veşnicie, ci este chiar dătătoare de viaţă, dăruind trupurilor slăbite sănătate şi putere. Cei care participă cu credinţă la Sfânta Împărtăşanie, la Taina Tainelor, se împărtăşesc cu Hristos cel Răstignit şi înviat, cu Hristos cel Dătător-de-Viaţă: „Adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi”.

Aşadar, de multe ori, cel suferind este nedrep­tăţit chiar de cei apropiaţi lui care, din neştiinţă, îl vâduvesc de Pâinea Vieţii lui Hristos, de ajutorul sin­gurului Vindecător al sufletelor şi al trupurilor, de singura cale spre vindecare. Bolnavii care, în spital fiind, nu ratează chemarea lui Dumnezeu, se pot con­sidera privilegiaţi. Folosul acestora din participarea la Sfintele Taine este deosebit de însemnat, nu doar în ceea ce priveşte sănătatea sufletului, ci şi în ceea ce priveşte sănătatea trupului. De acum fii ai lui Dumnezeu, aceşti oameni binecuvântaţi receptează spriji­nul binefăcător al Bisericii, reuşind astfel să se în­toarcă în sânul familiilor lor imediat ce depăşesc momentul dificil, cu o gândire mult mai constructivă, asemeni meteoriţilor strălucitori.

(Arhimandritul Eusebiu Giannakakis, În mijlocul durerii, la căpătâiul celor suferinzi, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 59-60)