Cei ce au făcut avort să se pocăiască şi să aducă roadele pocăinţei
Dintre noi, cei care am crezut deja în Dumnezeu, mulţi, din nechibzuinţă, au săvârşit în trecut păcatul acesta ori s-au făcut părtaşi la el prin îngăduinţă, iar unii au făcut asta chiar de mai multe ori. Potrivit vechilor canoane ale Bisericii, pentru o asemenea faptă oamenii erau excomunicaţi, lipsiţi de împărtăşirea bisericească, la fel ca ucigaşii, pe timp de douăzeci de ani. Viaţa contemporană este de aşa natură, încât acum Biserica nu excomunică pe nimeni, însă cheamă la pocăinţă. Trebuie ca cei care au săvârşit asemenea lucruri să se pocăiască şi să aducă roadele pocăinţei. Pe copiii omorâţi nu îi mai învii, chiar dacă vei creşte zece orfani. O, dacă în loc să ne târâm cu sila la biserică fiicele-ucigaşe necredincioase ca să li se facă rugăciunea de dezlegare (pentru ca în viitor să poată repeta fără mustrări de conştiinţă aceeaşi crimă), ne-am întrebuinţa toate puterile sufletului şi minţii, toată elocvenţa, toată autoritatea părintească pentru a preveni fărădelegea! Şi dacă ne-am creşte în acest duh copiii şi nepoţii! Câţi agricultori, muncitori, ostaşi, savanţi, artişti, preoţi nu am salva! (Protoiereul Dimitrie Smirnov)
(Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 21)