Articolele zilei

Ce să fac dacă nu am un duhovnic aproape de mine?

Vrăjmașul nevăzut se războiește mereu cu creștinul. Se poate ca creștinul să nu aibă lângă el un doctor duhovnicesc, căruia să-și deschidă inima, să-și spună durerile, să-și arate rănile provocate de vrăjmaș, încât să primească de la acesta tratamentul potrivit (leacuri, povețe, mângâiere, încurajare). În cazul acesta, adică dacă nu are doctor duhovnicesc, este în primejdie de a pieri, mai ales dacă este și lipsit de experiență. Eu, ca părinte și doctor duhovnicesc, deși sunt nevrednic, vă voi arăta o cale care, dacă nu aveți un duhovnic lângă voi, vă va face să aflați ușurare durerilor voastre, vindecare rănilor și ajutorare în vreme de primejdie.

Calea aceasta este să alergați prin rugăciune la Domnul Iisus Hristos, Izbăvitorul și Mântuitorul nostru, care a fost răstignit și a pătimit pentru noi. Să fiți încredințați că orice veți cere cu credință fierbinte, cu inimă zdrobită și smerită, veți primi; fiindcă Acesta spune: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui care bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8).

Și dacă vreodată Domnul va întârzia să ne dea ceea ce cerem, va fi ori din pricina puținei noastre credințe, ori pentru că inima noastră nu este foarte curată, ori pentru că suntem mândri, ori din vreun motiv pe care Domnul îl cunoaște și care este spre folosul nostru. Duhul Sfânt ne spune că inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi  (Psalmul 50, 18). Oricum, atunci când afli un duhovnic, să te duci să-ți mărturisești sincer păcatele.

(Părintele Filothei Zervakos, Ne vorbește Părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, p. 284-285)

Autor: Părintele Filotei Zervakos
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: