Epitimiile reprezintă canonul pe care duhovnicul îl dă peni­tentului. Originea epitimiilor ţine de începuturile Bisericii. Vă amintiţi de „încercarea” la care erau supuşi pri­mii creştini, după mărturisirea lor publică (plângătorii, îngenunchetorii, ascultătorii ş.a.)? Încercarea aceasta era parte inseparabilă a Spovedaniei. Prin consacrarea Mărturisirii tainice, toată această procedură a fost înlo­cuită prin „epitimii”, prin „canoane” (postire, rugăciune, mătănii, oprirea de la Sfânta împărtăşanie) (Canoanele 6 şi 7 ale Sfântului Ioan Postitorul).

Aşadar, te-ai spovedit preotului şi acesta ţi-a dat canon să nu te împăr­tăşeşti de Crăciun. Şi mergi de Crăciun la biserică şi îi vezi pe mulţi că se împărtăşesc, dar tu eşti oprit. „De ce să păcătuiesc? zici. Nu voi mai face din nou păcatul!” Astfel, eşti împins spre o pocăinţă mai adâncă şi aceasta înseamnă că, dacă te-ai fi împărtăşit, n-ai fi ajuns la o astfel de stare de sim­ţire. Tocmai pentru acest motiv, pen­tru o pocăinţă mai adâncă, s-au intro­dus epitimiile. Sfântul Vasile cel Mare ne spune: „Este lucru de mare ruşine ca cei bolnavi la trup să arate încrede­re în medicul lor, să ia medicamentele pe care i le dau, să accepte să fie ope­raţi, să fie cauterizaţi, adică să-l vadă pe medic ca pe binefăcătorul lor, iar pe duhovnicii care ne dau epitimii spre vindecarea sufletului nostru să-i privim cu alţi ochi”.

Doctorul dă medicamente bolnavi­lor săi nu ca să-i pedepsească, ci ca să-i vindece. Şi duhovnicul dă penitenţi­lor epitimiile, care se numesc şi me­dicamente, nu ca să-i pedepsească, ci ca să-i vindece, să-i ajute să vină la o simţire mai adâncă (v. Matei 1,20). „Ce medicament ţi-a dat?”, ar trebui să-l întrebăm pe cel care s-a mărturisit.

Medicul, atunci când nu dă me­dicamente bolnavului sau când nu-i dă medicamentele potrivite, este răs­punzător pentru viaţa lui. Dacă sta­rea lui se înrăutăţeşte sau dacă bol­navul moare, doctorul este autorul moral. Sfântul Pahomie cel Mare spune: „Dacă noi, părinţii duhovnici, nu dăm fiecăruia medicamentul potrivit spre mântuirea sufletului său, atunci, conform Sfintei Scripturi (v. Avacum 1, 5), vom fi osândiţi ca dispreţuitori ai fratelui”.

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de preot Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 53-55)