Ortodoxia ne învaţă că Dumnezeu nu a creat omul cu plăceri. De vreme ce nu exista în omul primordial plăcere şi durere, exista totuşi o oarecare putere mentală către plăcere prin care omul putea să se desfete de Dumnezeu, dar a făcut abuz de această firească plăcere. Dorul minţii cel firesc către Dumnezeu, omul l-a întors către simţuri.

– Iată deci, de ce este corect ceea ce mi-aţi zis mai devreme. Ce frază emoţionantă a Scripturii: Nu iubiţi lumea, nici cele ale lumii.

– Această poruncă se referă, copile, la multe lucruri. Prima pe care vrea să o rezolve este să-l întoarcă pe om de la aşa-zisa dragoste pe care o are faţă de lume, căci omul, precum am amintit, zice că iubeşte lumea. Iubirea lui este boală, este mincinoasă. Iată de ce spune Sfânta Scriptură: Nu iubiţi lumea, căci aceasta pe care voi, oamenii cei lumeşti, o numiţi dragoste e orice altceva, numai dragoste nu e. În dicţionarul omenesc, cuvântul „dragoste” înseamnă „vreau să am”, „vreau să dobândesc”, „vreau să mă mulţumesc cu”, „vreau să mă desfăt”, „vreau să îmi ofer plăceri”, „să mă asigur”, „să mă satisfac”. Nu iubiţi lumea înseamnă nu dobândiţi lumea, nu faceţi abuz de lume, nu întoarceţi lumea de-a-ndoaselea. Nu aveţi o dragoste mincinoasă, pătimaşă, urâcioasă şi o legătură asemănătoare cu lumea. Nu aveţi dragoste egoistă faţă de lume, nestăpânită şi păcătoasă în legătură cu frumuseţea şi plăcerea lumii. Nu aveţi o dragoste mincinoasă şi împătimită faţă de lume, căci această dragoste falsă coboară valoarea lumii, chinuieşte lumea şi o distruge.

(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia şi lumea, Traducere din limba greacă de Pr. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, p. 79)