Ce este simplitatea cea „întru Hristos”?
Este foarte cu anevoie să vorbească cineva despre această virtute sau, mai bine zis, despre acest chip dumnezeiesc, despre care numai cei ce l-au câștigat și îl pătimesc pot să ne spună ceva. O, fericită simplitate, veșmântul și trupul nepătimirii și al desăvârșirii, locul în care îi este plăcut lui Dumnezeu să Se sălășluiască!
Despre aceasta a vorbit Domnul nostru și a căutat-o între oameni, însă nu a găsit-o decât la prunci, la „copiii” care sunt fără răutate și simpli, iar într-un anume fel ne-a înfricoșat că, dacă nu o vom dobândi în această viață, nu vom fi primiți în Împărăția Sa.
Toate însușirile dragostei, așa cum le descrie Apostolul Pavel, sunt îmbibate de simplitate. Dar și omul dinainte de cădere pe aceasta a avut-o ca frământătură în existența sa, și din această pricină lipseau în întregime din el viclenia, interesul personal, oportunismul, aroganța, aversiunea și blestemul egoismului.
Cel care caută simplitatea și voiește să o cucerească să înceapă să dezrădăcineze cu grăbire și curaj egoismul cel blestemat și totodată urzeala interesului personal și a mulțumirii de sine, întunericul vicleniei și cele ce se leagă de aceasta, și să îmbrățișeze în chip absolut credința în Dumnezeu. Acesta (Dumnezeu), la rândul Său, Se va îngriji de noi și ne va sprijini; ne va dărui, desigur, și puterea de a învinge ipocrizia, prefăcătoria, formalismul, toate aceste răutăți dezastruoase, care ne primejduiesc zi de zi.
(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă și note de Nicușor Deciu, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 102-103)