Din Noul Testament aflăm că botezul creștin a fost închipuit în Vechiul Testament prin tăierea împrejur, prin potop și trecerea prin Marea Roșie. Tăierea împrejur a fost așezată de Dumnezeu ca semn al legământului Său cu Avraam și urmașii lui. Tăierea împrejur trebuia făcută la toți copiii de parte bărbătească, la 8 zile după naștere, iar copilul rămas netăiat împrejur era hotărât să fie stârpit din popor (Facerea 17, 9-14). Când Dumnezeu a făcut acest legământ cu Avraam, el avea 99 de ani, deci știa ce înseamnă acest legământ, dar copiii de 8 zile nu știau, și totuși Dumnezeu zice că pe cei netăiați împrejur îi va stârpi din popor. Din aceasta rezultă două lucruri:

1. Avraam face acest legământ la o vârstă înaintată, iar ceilalți ai casei la vârste diferite, aceasta fiind practica de început. Pe urmă copiilor li se aplica la 8 zile după naștere. Acestei porunci i s-au supus toți evreii, și Însuși Mântuitorul Iisus Hristos.

2. Prin aceasta se dă răspuns celor care obiectează împotriva botezului copiilor mici, că nu știu ce fac; dar copiii care se tăiau împrejur, știau? De bună seamă că nu! Și totuși era pedepsit cu moartea cel ce nu era tăiat împrejur. Să ne întrebăm, din a cui vină murea copilul, din cauza lui sau a părinților? Se înțelege că din cauza necredinței părinților!

Deci, ce era tăierea împrejur în timpul Vechiului Testament, este Botezul pentru creștini și are ca scop punerea în legătură a omului cu Dumnezeu.

(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, pp. 41-42)