Cât timp mai trăim pe pământ, să-L căutăm pe Dumnezeu!
„Căutaţi pe Dumnezeu până ce se poate găsi”, zice Dumnezeiasca Scriptură (Faptele Apostolilor 17, 27). Fiecare creştin care vrea să-şi mântuiască sufletul său din munca veşnică şi să se veselească cu îngerii şi cu Sfinţii în Împărăţia Cerurilor, trebuie să caute pe Dumnezeu.
Toate, toate zidirile făcute de Dumnezeu, de la firicelul de iarbă până la stejarul, pluta şi bradul се-şi înalţă vârfurile falnic către cer; de la grăuntele de nisip, până la munţii cei mai uriaşi, ale căror frunţi spintecă norii, înălţându-se către cer; de la viermii ce se târăsc în praf şi muştele care abia se pot vedea cu ochiul liber şi până la elefant, leu şi vultur; soarele, luna şi stelele ce aleargă cu o uimitoare iuţime în văzduh; toate, toate, îndeamnă pe om, coroana tuturor creaturilor, să caute pe Ziditorul lor, pe Dumnezeu.
(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 23)