Iată, Dumnezeu ne-a dat un loc de muncă, ne-a dat sănătatea cu care muncim, ne-a dat priceperea cu care să putem face munca noastră şi ne-a dat ajutorul Său în toate. Pentru toate aceste daruri primite de la El şi care valorează atât de mult faţă de partea pe care o punem de la noi, noi ar trebui, după dreptate, să împărţim cel puţin în două cu Domnul câştigul nostru, căci cel puţin jumătate este partea Lui. Iată, Dumnezeu ne-a rânduit o întindere din pământul Lui, ca s-o lucrăm. Noi arăm, semănăm, plivim, îngrijim şi secerăm.

Dar pământul este al Lui. Ploaia este de la El. Vântul şi condiţiile creşterii, rodirii şi coacerii sunt de la El. Puterea şi sănătatea cu care muncim, ca şi priceperea cu care ştim să facem bine munca noastră, toate sunt de la El. Deci, cel puţin jumătate din rodul cules la vremea roadelor este al Lui (Luca 20, 10). Dar, în realitate, cât dăm noi lui Dumnezeu din ceea ce luăm ca plată sau ca recoltă după munca noastră zilnică?

(Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, p. 191)