Unii oameni sunt ca vulturul. Aceștia se roagă lui Dumnezeu în Duh și în adevăr. Aceștia se roagă cu putere. Aceștia, desfăcându-și aripile lor, se desprind cu totul de pământ, de deșertăciunile lumești, și se înalță sus, sus în slăvile cerești, până înaintea scaunului Dumnezeirii. Acestora le place zborul înălțător al rugăciunilor puternice, făcute în Duh și în adevăr.

Adeseori, deschizându-și aripile rugăciunii, ies din deșertăciunile veacului acestuia, se înalță deasupra tuturor ticăloșiilor lumești și se suie, înălțându-se pe scara cerească a virtuților creștinești, sus, sus, în slăvile cerești, unde lumea, cu deșertăciunile și cursele ei, nu-i mai poate ajunge, nici stânjeni.

Să socotim bine, fiecare dintre noi, ce fel de zbor avem în rugăciunile noastre? Înțelepciunea bătrânilor ne sfătuiește să ne rugăm bine în toată vremea și locul, zicând: „Roagă-te lui Dumnezeu și muncește tot mereu. Rugăciunea rău făcută niciodată nu ajută”.

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 47)