Atotbunul Dumnezeu, prin acele înfricoşătoare „Vai”-iuri, nu i-a înfierat pe desfrânaţi, pe adulteri, pe tâlhari sau pe furi (nu că aceştia ar fi meritat laude!), ci pe oameni care erau vestiţi pentru virtutea lor – pe farisei (Matei 23, 13-33): „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege!” (Matei 23, 27-28).

Dumnezeu, prin Prorocul Isaia (secolul al VII-lea î. Hr.), adresându-Se poporului iudeilor şi cârmuitorilor lui, i-a numit „căpetenii ale Sodomei şi popor al Gomorei” (Isaia 1, 10). I-a numit pe conducătorii iudeilor căpetenii ale Sodomei, asemănându-i cu cârmuitorii destrăbălaţi ai Sodomei, iar pe poporul iudeu l-a numit „popor al Gomorei”, asemănându-l cu poporul desfrânat al Gomorei! Dar de ce?

Poate trupurile lor erau curate de împreunarea cu bărbaţi, de ucideri, de desfrânări, însă sufletul lor era plin de viclenie: „Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!” (Isaia 1, 16).

Atât de mult „cântăreşte” înaintea lui Dumnezeu curăţenia noastră sufletească!

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi, traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, Bucureşti, 2011, pp. 23-24)