Care este lupta cea mai grea din viața de student?
Trăind în lume, să nu uităm că un creștin este chemat să participe la „lupta nevăzută” împotriva păcatului, care se dă în el, la lupta pentru curăție și dragoste, pentru bine, pentru dobândirea Duhului Sfânt, care, cum ne mărturisește Mântuitorul (Luca 17, 21), trebuie să se sălășluiască înlăuntrul nostru.
Fiecare creștin trebuie să fie un ostaș al lui Hristos, Dumnezeul nostru, ostaș care luptă neîncetat cu păcatul, care caută să dobândească bucuria aflării Duhului Sfânt aici, pe pământ.
Americanul John Mott, fondatorul mișcării studenților creștini din America, a definit lupta împotriva păcatului desfrânării ca fiind „lupta cea mai grea din viața unui student”. Prin ea au trecut toți sau aproape toți călugării. Ea nu poate fi evitată nici de multe persoane care se căsătoresc. Păcatul, îndeosebi cel trupesc, începe de la gânduri, „căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoțiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om” (Marcu 7, 21-23). De aceea, e nevoie să ne controlăm permanent gândurile, mai ales cele viclene, cum ar fi plăcerea trupească, desfrânarea și mândria.
În predica de pe munte, Hristos spunea: „Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârșești adulter». Eu însă vă spun vouă: că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te smintește pe tine, scoate-l și aruncă-l de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă” (Matei 5, 27-29).
Renumitul psiholog W. James menționa că este firesc ca omul care s-a dedat desfrâului să ajungă până la urmă într-o casă de toleranță, iar Sfântul Marc Nevoitorul scria: „Dacă ai greșit, nu da vina pe trup, ci pe gând; căci dacă nu ar fi apărut gândul, trupul nu l-ar fi urmat”. Primul sfat în lupta cu gândurile este evitarea oricărei participări la conversații „piperate” și la bancuri. Dacă nu reușiți să întrerupeți interlocutorii, să nu-i încurajați cu nimic, nici măcar cu un zâmbet. În aceste clipe, spuneți în gând Rugăciunea lui Iisus.
(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, 2006, pp. 218-219)