De nu suntem în stare să dorim moartea, din pricina răcelii noastre faţă de Hristos şi din iubirea pe care o nutrim faţă de cele stricăcioase, măcar să întrebuinţăm aducerea aminte de moarte ca pe o doctorie amară împotriva păcătoşeniei noastre, fiindcă pomenirea morţii – aşa numesc Sfinţii Părinţi această aducere aminte –, împropriindu-se sufletului, taie prietenia lui cu păcatul, cu toate desfătările păcătoase. 

„Doar cel care s-a deprins cu gândul la sfârşitul său”, a zis un oarecare preacuvios părinte, „poate pune sfârşit păcatelor sale”. „Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale”, spune Scriptura, „și în veac nu vei mai păcătui”.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 48)